Top 5 cele mai frumoase destinații de vacanță din România

Publicat pe 21 iunie 2019.

Încă din școală, de la orele de Geografia României am aflat că avem o țară extraordinar de frumoasă, în care putem găsi cele mai frumoase destinații de vacanță.

România este o țară fascinantă, cu zone pitorești, zone în care încă se păstrează tradițiile, cu o gastronomie excelentă și cu peisaje care îți taie răsuflarea. Înainte de a vizita alte țări și alte orașe din afara României, ar fi bine să vizităm și din frumusețile pe care ni le oferă țara noastră. Noi am întocmit o lista al celor mai frumoase 5 destinații de concediu din România.

1. Bucovina

Bucovina este unul dintre cele mai frumoase locuri din România, unde peisajele absolut superbe se întrepătrund cu unicitatea caselor, a tradițiilor păstrate din moși strămoși, a legendelor, istoriei și a culturii, toate presărate cu peisaje care îți taie răsuflarea și care te încarcă cu energie. Dacă intenționezi să îți petreci acest concediu în zona Bucovinei iată câteva dintre principalele atracții turistice.

Bucovina este recunoscută pentru bisericile pline de istorie din zonă, ctitorite în urmă cu sute de ani de către domnitori și alte figuri istorice importante, iar printre ele se numără și:

Iubitorii de istorie se pot orienta către următoarele obiective turistice:

2. Brașov

Un oraș plin de istorie, cu case colorate, cu turnulețe și acoperișuri țuguiate care par a fi desprinse dintr-o carte de povești. Brașovul este orașul pe care trebuie să îl admiri mergând pe jos, deoarece la fiecare pas îți atrage atenția câte ceva, iar toate obiectivele turistice se află în centrul orașului.

3. Delta Dunării

Delta Dunării este formată pe cele 3 brațe ale fluviului: Chilia, Sulina și Sfântul Gheorghe și este a doua cea mai mare și cea mai bine conservată deltă din Europa. Acesta este locul în care ai impresia că ai ajuns în rai. Dacă alegi o plimbare cu barca pe Dunăre vei avea ocazia să admiri natura, nuferii infloriți, trestiile și diferite specii de păsări rare precum pelicanul.

Delta Dunării este locul perfect pentru pasionații de pescuit, dar și pentru cei care își doresc un concediu relaxant, într-o zona liniștită. Cei care sunt pasionați de istorie pot opta pentru o excursie la Cazanele Dunării care sunt un important obiectiv turistic, încărcat de istorie, situat în Parcul Natural Porțile de Fier. Cel mai apreciat obiectiv turistic din această zonă este chipul lui Decebal sculptat în stâncă, cunoscut drept cea mai mare sculptură în piatră din Europa. Chipul regelui Dacilor măsoară 55 de metri înălțime și 25 de metri lățime.

Cazarea în Deltă – localnicii sunt foarte primitori și își pun la dispoziție casele pentru turiștii ce le calcă pragul, însă există și posibilitatea de a sta la cort sau la pensiuni.

4. Sibiu – în anul 2007 a fost capitala culturală europeană

Sibiul este în topul preferințelor ca destinație de vacanță sau concediu indiferent de sezon. Orașul situat în inima Transilvaniei este o încântare atât pentru turiștii străini, dar și pentru turiștii români, datorită arhitecturii vechi impresionante, a străduțelor pietruite și în mod special a atmosferei boeme.
Sentimentul pe care îl ai în momentul în care te plimbi pe străzile Sibiului, înconjurat fiind de ziduri de piatră, turnuri, clădiri și biserici vechi de secole, te face să te simți ca și cum ai fi călătorit în timp.

Sibiul este orașul perfect pentru cei pasionați de istorie și însetați de cunoaștere. Fosta capitală culturală europeană este locul în care a fost atestat primul spital, prima școală, prima bibliotecă, prima farmacie, prima moară, prima bancă cu capital romanesc și multe altele.

Tot aici găsiți și cel mai vechi muzeu din România, muzeul Brukenthal, și astfel ajungem și la principalele obiective turistice din zonă.

Printre alte atracții turistice din Sibiu se mai numără și: Turnul Sfatului, Pasajul scărilor, Muzeul Locomotivelor cu Aburi, Biserica evanghelică, Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică, plus multe altele.

Din punctul de vedere al cazării nu trebuie să vă faceți griji. Ofertele sunt numeroase și pentru toate gusturile, de la cazare în clădiri vechi, pline de istorie, până la hoteluri și pensiuni.

Atât orașul Sibiu cât și împrejurimile acestuia sunt cu adevărat o comoară ce merită descoperită.

5. Cluj-Napoca

Clujul este considerat orașul cel mai frumos din România. Orașul care a câștigat inima străinilor, dar și a românilor. Pe lângă arhitectura impresionantă, orașul este apreciat și pentru viața artistică din zonă. Clujul este o zonă care merită vizitată cel puțin o dată în viață.

Pe lista obiectivelor turistice trebuie să incluzi neapărat următoarele:

Printre numeroasele atracții turistice din Cluj se numără și următoarele: Muzeul dansului din Sic, Bastionul Croitorilor, Piața Unirii, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și multe altele.

Ofertele de cazare în Cluj sunt foarte multe așă că nu trebuie să vă faceți griji din acest punct de vedere.

Așadar, putem trage concluzia că avem o țară absolut minunată, unică, cu locații de poveste și care merită văzută. Oriunde te-ai uita pe harta României poți fii sigur că acolo vei găsi ceva de făcut, de învățat sau de admirat.




Căutări Lajumate.ro: trening, pantofi sport, sandale piele, pantofi sport dama, tenisi dama, new balance

Despre Denisa Lazaride

A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București datorită pasiunii sale pentru scris și a curiozității sale despre lumea din spatele ecranului. A lucrat în televiziune timp de un an, unde și-a descoperit pasiunea legată de tot ce înseamnă vizual. A început în paralel un job de Asistent Social Media, unde a reușit să își clădească bazele spre un domeniu profesional mult mai creativ. În prezent, ocupă funcția de Social Media Specialist care reușește să îmbine atât pasiunea sa pentru vizual, cât și cea pentru scris. Scrierea de articole pentru acest blog este dată de pasiunea autorului pentru sustenabilitate, dar și datorită curiozității sale despre orice temă posibilă, LaJumate.ro reușind să ofere o gamă foarte largă de subiecte de interes.

Îți recomandăm

(P) Black Friday 2024: Câștigă un Sejur de Lux

black friday, Concursuri, General

Un altfel de Black Friday 2024

black friday, Evenimente, General