Obiective turistice din Sighisoara si din jurul Sighisoarei

Publicat pe 05 februarie 2022.
Sighișoara

Cuprinsul articolului:

Obiective turistice din Sighișoara

  1. Piața Cetății
  2. Turnul cu Ceas
  3. Muzeul de Istorie Sighișoara
  4. Casa Vlad Dracul
  5. Scara din Deal
  6. Biserica și Școala din Deal
  7. Piața Hermann Oberth

Obiective turistice din jurul Sighișoarei

1. Satul Saschiz
2. Cetatea Rupea
3. Satul Viscri


 

Obiective turistice din Sighișoara

 

România are printre cele mai deosebite orașe din Europa, dar cel mai impresionant putem de departe să spunem că este Sighișoara. Dacă te gândești să mergi într-o excursie în cel mai medieval oraș de la noi din țară, am pregătit pentru tine o listă cu locuri pe care le poți vizita.

 

Cetatea Sighișoarei

Cetatea Sighișoarei

Una dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Europa, aceasta este situată într-un un oraș mic plin de istorie, de artă stradală și arhitecturală, care reușește să fure inimile românilor de fiecare dată când este vizitat. Ea este situată aproximativ în centrul României, în sudul județului Mureș, un loc superb care deține o istorie de mii de ani. Pe lângă faptele sigure, din cărțile de istorie, dacă te gândești să vizitezi localitatea, poți afla și multe mituri și legende locale, care nu apar în niciun manual sau în ghidurile ce prezintă principalele obiective turistice de aici.

Este un loc unde trăiesc în liniște mai multe naționalități. Datorită construcțiilor uimitoare, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Sighișoara a fost numită Perla Transilvaniei, iar expresia „de basm” care caracterizează cel mai bine orașul, se adaugă de cele mai multe ori în vocabularul turiștilor. Odată ajuns în cetate, te simţi că şi cum te-ai întoarce în timp.

Istoric vorbind, Sighișoara a fost întemeiată după tradiție în anul 1191, dar menționată documentar în 1280 sub numele de Castrum Sex și mai apoi cu termenul german Schespurch(1298), Cetatea este opera constructivă a coloniștilor germani aduși în Transilvania pentru paza vechilor frontiere ale Regatului Maghiar în secolele XII-XIII d. Hr.

Sighișoara

Orașul muzeu este recunoscut datorită arhitecturii remarcabile care se regăsește aproape la tot pasul. De reținut este faptul că Sighișoara este printre puținele cetăți medievale din Europa încă locuite, fiind înscrisă și pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Este totodată și cel mai mare sit românesc intrat în patrimoniul mondial, cu o suprafață de 34 de hectare.
Cele mai cunoscute obiective turistice din Sighișoara se află în interiorul zidurilor cetății. Centrul istoric se remarcă prin arhitectura colorată, piețe, biserici impresionante și turnuri din piatră, care reușesc să fascineze turiștii veniți în vizită. 
Promovarea cetății, dar și a culturii și obiceiurilor specifice locului se face anual, la finalul lunii iulie, în cadrul festivalului Sighișoara Medievală, unde formații de muzică medievală, dar și artiști și meșteri populari își arată priceperea și îndemânarea la recrearea atmosferei medievale de sărbătoare din oraș. Este un bun prilej pentru a arunca o privire înapoi în timp la viața de altădată a locuitorilor cetății. Desigur, acest festival atrage și turiști străini, curioși și dornici să vadă un oraș medieval, animat de artiștii care dau viață legendelor și poveștilor din trecut, pe care astăzi le mai regăsim doar în filme sau cărți.

Cu străzile ei fascinante, cafenelele cochete și centrul pietonal , este greu să nu îți placă Cetatea Sighișoara, care are multe obiective turistice pe care trebuie să le vizitezi. Când simți nevoia să îmbini relaxarea cu istoria și arta medievală, cu siguranță trebuie să vizitezi orașul indiferent de anotimp. Am pregătit pentru tine o listă care mai mult ca sigur te va ajuta să vezi toate locurile spectaculoase din Sighișoara.  

 

Piața Cetății

Piața Cetății din Sighișoara

Sighișoara deține renumita Piața Cetății. Actuala structură stradală cu două străzi principale care se întâlnesc într-o piață centrală, este specifică Renașterii și este o realizare târzie, probabil după marele incendiu care a avut loc în anul 1676. În trecut, Piața Cetății, era locul de judecare a proceselor, dar și piață comercială. Astăzi, este locul unde te poți bucura de arhitectura stradală superbă în timp ce te relaxezi la terasa unuia dintre restaurantele aflate în această zonă. 

 

Turnul cu Ceas

Turnul cu Ceas din Sighișoara

Un obiectiv important de pe listă pe care nu ai cum să îl ratezi este Turnul cu Ceas, cel mai notabil obiectiv turistic al Sighișoarei. Cu o formă vizibilă din împrejurimi, construcția are o înălțime de 64 de metri, iar partea inferioară a turnului datează din secolul al XIV-lea, părțile superioare fiind adăugate ulterior. Istoria orașului atestă că în anul 1676 acoperișul turnului a fost distrus de un incendiu, iar cei mai pricepuți meșteri austrieci din interiorul cetatății au reușit în anul următor să refacă bunurile distruse de foc. În anul 1894, acoperișul refăcut după incendiu a fost înlocuit cu cel actual, realizat din țigle smălțuite, cu multă atenție și pricepere.
În 1648, meșterul Johann Kirschel a adăugat ceasului din turn sferturile de oră  și cele mai îndrăgite figurine create manual, care au fost refăcute după incendiul din 1676, când acestea au fost distruse împreună cu turnul. Figurinele reprezintă istoria culturală a Transilvaniei, dar și stilul de viață frumos al locuitorilor Sighișoarei, care pare că nu se schimbă niciodată.

 

Muzeul de Istorie al Sighișoarei

Muzeul de Istorie din Sighișoara

În interiorul Turnului cu Ceas se află singurul muzeu din România organizat pe verticală, Muzeul de Istorie din Sighișoara. În interior se află obiecte meșteșugărești și o machetă a cetății medievale. Poți afla și cum ai fi putut să te alături în epoca medievală uneia dintre breslele locale. Pe măsură ce urci, poți vedea de aproape frumoasele figurine din lemn și mecanismul ceasului. În trecut, din vârful turnului se veghea asupra orașului, pentru a putea observa din timp eventualele incidente. Acum ai parte de o priveliște deosebită asupra Sighișoarei și a împrejurimilor în calitate de vizitator.. În afară de expoziţia de bază, în muzeu mai poți vizita colecţia de arme medievale şi camera de tortură aflate în casele din fața turnului.În trecut, din vârful turnului se veghea asupra orașului, pentru a putea observa din timp eventualele incidente. Acum ai parte de o priveliște deosebită asupra Sighișoarei și a împrejurimilor în calitate de vizitator. În afară de expoziţia de bază, în muzeu mai poți vizita colecţia de arme medievale şi camera de tortură aflate în casele din fața turnului.

 

Casa Vlad Dracul

Casa Vlad Dracul din Sighișoara

Un alt obiectiv turistic pe care nu trebuie să îl ratezi dacă mergi în Sighișoara este Casa Vlad Dracul,  pe care o găsim construită la câțiva metri de Turnul cu Ceas. Casa este una dintre cele mai vechi clădiri ale Sighișoarei și cel mai probabil a fost casa lui Vlad Dracul, dar a fost și locul nașterii fiului său, Vlad Țepeș. În prezent, clădirea s-a transformat într-un restaurant tematic medieval cu preparate autentice care satisace gusturile turiștilor cu cel mai aromate și gustoase preparate.

 

Scara din Deal

Scara din Deal din Sighișoara

Încă un obiectiv turistic este Scara din Deal denumită și Scara Școlarilor, care a fost construită în anul 1642 pentru a ușura accesul elevilor la Școala din Deal, situată lângă Biserica din Deal. Scara a devenit un punct turistic foarte admirat de vizitatorii care trec prin Sighișoara, iar de fiecare dată reprezintă un efort, dar și o plăcere mersul pe aceste trepte.
La începuturi, Scara Școlarilor a fost construită și acoperită din lemn și avea 300 de trepte. În timp, după modificările aduse în anul 1849, atracția turistică a mai rămas cu 175 de scări, unele fiind întrerupte de mai multe platforme late. Tunelul format din trepte conduce și astăzi în vârful dealului unde se află biserica gotică și școala evanghelică, alte două atracții turistice foarte vizitate de către turiștii care vin în cetate.

 

Biserica și Școala din Deal

Biserica din Deal din Sighișoara

Biserica din Deal este construită în cea mai înaltă parte a Dealului Cetății (lângă Școala din Deal), și este renumită ca fiind una din puținele biserici din Transilvania cu cripta sub cor. Biserica păstrează valoroase piese de mobilier gotic, din piatră, dintre care se remarcă tabernacolul, turiștii sunt atrași de arhitectura impresionantă și de picturile aflate în interiorul bisericii.

Școala din Deal din Sigișoara

La capătul Scării din Deal, se află și așa-numita Școală din Deal, actualul liceu Josef Haltrich care pe vremuri era un liceu cu predare romano-german, construit în perioada 1607-1608. A fost denumită cea mai veche școală din Transilvania, iar în prezent, liceul devenit astăzi unul teoretic, educă generații întregi de elevi pregătiți să pășească spre culmile universităților. 

 

Piața Hermann Oberth

Piața Hermann Oberth

Când părăsești cetatea prin ieșirea de sub turn, o să descoperi că ajungi direct în Piața Hermann Oberth, care pe vremuri era locul de desfășurare pentru târguri dar și adunări negustorești. Numele pieței vine de la Hermann Oberth, unul dintre cei trei fondatori ai științei rachetei și astronauticii. Și aici, ca peste tot în jurul cetății, casele de lemn au fost înlocuite de case din piatră și cărămidă simple, cu un singur nivel, ferestre mici și o poartă mare pentru carele cu fân. Acestea au fost extinse ulterior în secolul al XVII-lea,  când li s-a mai adăugat un etaj.

 

📌 Pentru a găsi anunțuri de cazare în Sighișoara, accesează link-ul: https://lajumate.ro/anunturi_turism-cazare_in-sighisoara-ms.html

 

Obiective turistice din jurul Sighișoarei

 

Zona ce înconjoară Sighișoara este cu adevărat o zonă de poveste. În drum spre Sighișoara regăsești sate autentice, în care locuitorii te primesc cu toată căldura și îți pun pe masă cele mai gustoase delicatese pregătite în casele lor. Și cetățile din apropierea Sighișoarei sunt adevărate opere medievale, unde arhitectura și poveștile istorice te vor cuprinde. Dacă ești în drum spre Sighișoara și ai nevoie de o pauză pentru a-ți întinde corpul după timpul petrecut în mașină, am pregătit o listă cu câteva obiective pe care le poți vizita. 

 

Satul Saschiz

Satul Saschiz

La o distanță de 20 de kilometri de Sighișoara, la poalele celor mai splendide dealuri pline de verdeață, se află Satul Saschiz, un loc plin de peisaje deosebite și structuri istorice ce te vor face să îndrăgești așezarea rurală. Satul istoric se mândrește cu o frumoasă biserică evanghelică fortificată, o construcție deosebită plină de istorie, care se află pe lista Patrimoniului UNESCO. În sat, se regăsește și un turn construit asemănător cu Turnul cu Ceas din Sighișoara, dar și o cetate medievală țărănească din secolul al XIV-lea, care atrage turiști în fiecare an. Este cu siguranță un loc bun pentru câteva sferturi de oră de relaxare.

 

Cetatea Rupea

Cetatea Rupea

Pe lista locurilor de vizitat în drum spre Sighișoara trebuie să treci și Cetatea Rupea. Aceasta trebuie vizitată pentru arhitectura impresionantă a zidurilor și pentru atmosfera medievală care te cuprinde încă de la intrare. Cetatea se află deasupra orașului cu același nume încă din anul 1324, când sașii din împrejurimile orașului au folosit fortificația drept punct de refugiu în timpul atacurilor. Cetatea Rupea se întinde pe o suprafață de 11 ha și este una dintre cetățile medievale cu un aer impresionat și cu o priveliște asupra împrejurimilor cu totul spectaculoasă. Fortificația a fost de mai multe ori vedeta absolută din mai multe filme românești filmate aici.

 

Satul Viscri

Satul Viscri

După ce ai trecut pe la Cetatea Rupea, te poți opri în drum spre Sighișoara și la cel mai frumos și autentic sat românesc de la noi. Satul Viscri se află în județul Brașov, iar anual reușește să strângă zeci de mii de turiști care, de cele mai multe ori, depășesc cu mult numărul de locuitori din sat. Viscri este un patrimoniu trecut pe lista UNESCO, iar turiștii l-au numit cel mai frumos sat din Transilvania. Locul autentic te va face să te simți ca într-un muzeu în aer liber. Tot stilul de viață autentic din satul Viscri a reușit să se păstreze până în prezent, așa cum era și pe vremuri. Dacă vrei să vizitezi micul sat, află că poți trece să vezi și Biserica Evanghelică de la Viscri, înăuntrul căreia se află și un muzeu de istorie.

 

Fii în siguranță!

Trebuie să ținem cont de faptul că este foarte important să avem grijă de siguranța noastră. Este o perioadă dificilă pentru toți, iar atât sănătatea noastră, cât și a celor din jurul nostru, trebuie să fie prioritară. Avem câteva recomandări pentru cei care încă doresc să călătorească chiar aici. 

Poartă masca de protecție

 

Sursă foto: saschiz.ro

Sursă foto: unsplash.com

Sursă foto: depositphotos.com

Sursă foto: cetateasighisoara.com

 


 

Întrebări frecvente ❔ și răspunsurile lor ❕

 

Q: Unde se mănâncă bine în Sighișoara?

Cele mai renumite locuri unde poți mânca bine în Sighișoara sunt: Cafe Martini & Habermann, Casa Cositorarului și Josef T. Restaurant.

Q: În ce județ se află Sighișoara?

Orașul Sighișoara situat aproximativ în centru țării, se află în județul Mureș.

Despre Denisa Lazaride

A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București datorită pasiunii sale pentru scris și a curiozității sale despre lumea din spatele ecranului. A lucrat în televiziune timp de un an, unde și-a descoperit pasiunea legată de tot ce înseamnă vizual. A început în paralel un job de Asistent Social Media, unde a reușit să își clădească bazele spre un domeniu profesional mult mai creativ. În prezent, ocupă funcția de Social Media Specialist care reușește să îmbine atât pasiunea sa pentru vizual, cât și cea pentru scris. Scrierea de articole pentru acest blog este dată de pasiunea autorului pentru sustenabilitate, dar și datorită curiozității sale despre orice temă posibilă, LaJumate.ro reușind să ofere o gamă foarte largă de subiecte de interes.

Îți recomandăm

(P) Black Friday 2024: Câștigă un Sejur de Lux

black friday, Concursuri, General

Un altfel de Black Friday 2024

black friday, Evenimente, General