Târgul Național Imobiliar TNI vine cu noutăți pentru tine!

Publicat pe 28 septembrie 2017.

În cadrul Târgului Național Imobiliar TNI din 29 septembrie – 1 octombrie, vei avea ocazia să discuți față în față cu specialiști din domeniul imobiliar, dezvoltatori și agenții imobiliare. Aceștia prezintă în cadrul expoziției cele mai noi și atractive oferte imobiliare de pe piață astfel încât vei putea lua cea mai bună decizie atunci când vine vorba de achiziționarea unei noi locuințe.

Chiar dacă se construiește în ritm alert, cererea actuală de locuințe depășește oferta disponibilă pe piață. Astfel, prețurile locuințelor din România sunt în creștere continuă. Te încurajăm să iei în calcul achiziționarea unei noi locuințe chiar în cadrul TNI, pentru că vei avea acces la proprietăți imobiliare cu DISCOUNTURI MAXIME.

În plus față de aceste discounturi, există beneficii suplimentare dacă îți alegi locuința în cadrul celui mai mare târg imobiliar. Discounturi, reducerea avansului necesar rezervării, posibilitatea de a plăti în rate direct la dezvoltator, locuri de parcare cadou și vouchere de mobilier sunt doar câteva din avantajele oferite doar în cadrul Târgului Național Imobiliar.

Printre cele 110 companii participante se află și HomeZZ.ro împreună cu Lajumate.ro care au pregătit pentru vizitatorii evenimentului oferte atractive de garsoniere, apartamente cu 2, 3 și 4 camere, vile individuale, tip duplex sau înșiruite, terenuri din București, Ilfov, Constanța, Valea Prahovei, Brașov, dar și celelalte zone de interes ale țării.

La târg sunt prezentate și proiecte rezidențiale care reprezintă noul trend în imobiliare. Acestea se remarcă prin concepte arhitecturale de lux, prin amplasarea în cartiere exclusiviste ale orașului, liniștite, sigure și aproape de parcuri, au regim mic de înălțime al imobilului, pentru un plus de intimitate și confort, numărul de locuitori fiind mult mai restrâns decât în cazul blocurilor cu regim mare de înălțime. Apartamentele au suprafețe generoase și compartimentări moderne, grădini private și terase moderne. Un astfel de exemplu de concept rezidențial este construit în Pipera. Pentru un apartament de 2 camere cu terasă (cu o  suprafața de 62mp), prețul de pornire este de 64.399 EURO + TVA.

Deși, atunci când vine vorba de achiziționarea viitoarei locuințe, cumpărătorii au căteva zone preferate precum: zona de nord datorită proximității față de pădurea Băneasa, hub-ul de birouri Pipera – Aviației și față de centre de învățământ prestigioase din capitală, zona centrală datorită accesibilității mijloacelor de transport sau zona de sud, la târg sunt disponibile oferte imobiliare din toate zonele din București. Dacă nu ai o zonă preferată sau pur și simplu vrei să afli mai multe informații despre zonele din București poți consulta această secțiune – https://homezz.ro/orasele-si-cartierele-din-romania/bucuresti-if.html pentru a vedea cum este evaluată fiecare zonă în funcție de 16 criterii de interes precum: siguranța, calitatea aerului, nivelul de zgomot, curățenia, accesibilitatea față de mijloacele de transport, etc.

Mai mult decât atât, datorită evoluției ascendente a numărului de turiști de la an la an și implicit a pieței imobiliare pentru locuințele de vacanță, evenimentul din acest weekend reunește și oferte de locuințe de vacanță atât pentru pasionații de concedii la munte cât și la mare.

Toți cei interesați de cumpărarea unui apartament, a unei garsoniere, case, vile, etc. pot intra chiar acum pe HomeZZ.ro unde au peste 200.000 de oferte imobiliare dintre care pot alege. Prezența la Târgul Național Imobiliar și întâlnirea cu specialiștii HomeZZ.ro & Lajumate.ro și reprezentanții agențiilor participante îi va aduce mai aproape de cea mai bună ofertă.

 

Pentru mai multe informații legate de eveniment click aici: https://www.targulnationalimobiliar.ro.

Despre Denisa Lazaride

A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București datorită pasiunii sale pentru scris și a curiozității sale despre lumea din spatele ecranului. A lucrat în televiziune timp de un an, unde și-a descoperit pasiunea legată de tot ce înseamnă vizual. A început în paralel un job de Asistent Social Media, unde a reușit să își clădească bazele spre un domeniu profesional mult mai creativ. În prezent, ocupă funcția de Social Media Specialist care reușește să îmbine atât pasiunea sa pentru vizual, cât și cea pentru scris. Scrierea de articole pentru acest blog este dată de pasiunea autorului pentru sustenabilitate, dar și datorită curiozității sale despre orice temă posibilă, LaJumate.ro reușind să ofere o gamă foarte largă de subiecte de interes.

Îți recomandăm

Un altfel de Black Friday 2024

black friday, Evenimente, General

Studiu Homezz la Târgul Național Imobiliar: Ansamblurile rezidențiale noi sunt preferate de peste 60% dintre români

Comunicate de presă, Evenimente, General