Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români, acum 100 de ani

Publicat pe 13 February 2018.

Dragobetele este sărbătoarea populară a iubirii și se celebrează în fiecare an la 24 februarie, zi în care Biserica Ortodoxă vestește Întâia şi a Doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

Pe de altă parte, data de 24 februarie anunță şi începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, se trezește la viață şi iubirea, și cu ocazia Dragobetelor românii sărbătoresc înnoirea firii şi se pregătesc pentru sosirea primăverii.

În funcţie de regiune, sărbătoarea este cunoscută şi sub numele de ”Cap de primăvară’‘, ”Sântion de primăvară”, ”Ioan Dragobete”, ”Drăgostiţele”, ”Logodna sau însoţitul paserilor”.

Zeu al dragostei în Panteonul românesc, Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, sinonim cu Năvalnic. Este considerat, în credinţa populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic şi nestatornic, Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeş şi iubăreţ, ce sălăşluieşte mai mult prin păduri. Furându-le minţile fetelor şi nevestelor tinere, Dragobetele a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele, respectiv o specie de ferigă.

„Chiar numele, Dragobete, semnifică întruchiparea unei făpturi dragi, mitico-erotice. După o legendă mitică, Dragobetele (Iova) era fiul Babei Dochia”. Înfăţişat adesea ca tânăr, voinic, frumos şi bun, inspira fetelor şi femeilor încredere şi dragostea curată. El patrona sărbătoarea petrecerilor. La 24 februarie, ziua de Dragobete, gospodinele dădeau o hrană erotogenică păsărilor domestice, iar pentru păsările cerului zvârleau pe acoperişurile caselor boabe de mei, grâu, orz, secară. De Dragobete nu se sacrificau păsările domestice şi nici nu se vânau sau blestemau cele sălbatice. Aceste restricţii urmăreau să nu tulbure rostul împerecherilor”, informa Romulus Vulcănescu, în volumul Mitologie Românească (Editura Academiei R.S.R., 1987).

Dragobetele este considerat un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui s-au organizat petreceri cu ocazia unor noi iubiri, logodne şi chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi peste tot se putea auzi zicala: ”Dragobetele sărută fetele!’‘.

În dimineaţa zilei de Dragobete, băieții şi fetele se îmbrăcau în haine de sărbătoare și se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se ţineau de jocuri şi povesteau diverse istorisiri. În zilele însorite porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde fetele culegeau ghiocei, violete şi tămâioasă, flori de primăvară şi plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane până la Sânziene, când le aruncau pe apele curgătoare. În unele zone,  fetele mari obișnuiau să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e ”născută din surâsul zânelor” (”apa zânelor”), era păstrată cu grijă, exista credinţa că avea proprietăţi magice: făcea fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase.

După-amiaza, toată lumea petrecea, juca sau cânta. Se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-şi vor mai găsi perechea tot restul anului. Uneori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete şi prin satele vecine, pentru a le merge bine tot anul. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot restul anului, în timp ce bărbaţii erau atenţi să nu le supere pe femei, pentru că altfel nu le-ar fi mers bine.

Potrivit tradiţiei, tinerii şi tinerele îmbrăcaţi de sărbătoare se strângeau pe dealurile din preajma satului, în cete de vârstă şi sex. Fetele laolaltă culegeau flori de primăvară, ghiocei, iar băieţii, individual, culegeau vreascuri pentru aprinderea unor focuri, în jurul cărora se aşezau jos, tot pe cete, şi glumeau între ei. Glumele se refereau mai ales la simpatiile şi la antipatiile dintre băieţi şi fete. La prânz coborau în goană spre sat, fiecare bărai fugărindu-şi partenera preferată, afirma Romulus Vulcănescu. Dacă o prindea din fugă, conform datinii, putea să o sărute în văzul tuturor.

„Când doi tineri fugeau după aceeaşi fată, ea se lăsa prinsă de cel pe care îl prefera. Fata care era prinsă şi sărutată se considera oarecum logodită cu partenerul ei de fugă, pe un an, pentru a se putea urmări cât de constante sunt sentimentele lor reciproce. Părinţii aflau de la tineri cele întâmplate şi erau satisfăcuţi sau nesatisfăcuţi, după pretenţiile pe care le aveau pentru copiii lor, relata etnologul. Această coborâre în goană a băieţilor în urmărirea fetelor se numea, în podişşul Mehedinţi, zburătorire. Declararea publică a dragostei, sincer consimţite între urmăritor şi urmărită, a fost până în secolul al XIX-lea o formă reminisecenţial rituală de cult erotogen, scrie Romulus Vulcănescu, în volumul Mitologie Românească (Editura Academiei R.S.R., 1987).

În unele regiuni, exista un obicei numit ”zburătorit” care spunea că în timp ce fetele se întorceau în fugă spre sat, flăcăii urmăreau fata care le era dragă. Dacă băiatul o prindea din urmă pe fata preferată, iar aceasta îl plăcea, goana se încheia cu un sărut în fața tuturor. Acest sărut simboliza logodna tinerilor, care era anunţată și seara celor două familii, dar și întregii comunităţi,. Nu de puţine ori, aceste logodne ludice precedau adevăratele logodne. Dragobetele erau un prilej pentru comunitate de a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.

Sărbătoarea dragostei era de bun augur pentru treburile mărunte, însă nu şi pentru cele mai importante. Astfel, românii credeau că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat. Chiar dacă se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc tinerilor, în general, şi îndrăgostiţilor, în mod special, de la această sărbătoare nu lipseau nici cei mai în vârstă, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuia să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Se spunea, totodată, că cei ce participă la Dragobete vor fi feriţi de boli, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

Pe vremuri, sărbătoarea Dragobetelui era respectată cu sfinţenie în comunităţile autohtone, ba chiar exista credinţa că doar cei care sărbătoresc această zi vor avea parte de iubire în anul ce urma.

Tot nu știi ce cadou să-i cumperi persoanei iubite de Dragobete? Îți recomandăm gadgeturi, ceasuri sau aparate de îngrijire personală, iar dacă ești mai inventiv poți alege un cadou personalizat, bineînțeles de pe Lajumate.ro.

 

***România la 100 de ani de la Marea Unire

Lajumate.ro lansează  campania România la 100 de ani de la Marea Unire, pentru a marca Centenarul Marii Uniri, eveniment istoric care a dus la construirea României de astăzi.

Prin această campanie, Lajumate.ro își propune să aducă în casele românilor informații interesante despre România secolului trecut și despre schimbările prin care a trecut poporul român din 1918 până în prezent.

Vizitează blogul Lajumate.ro pentru a fi la curent cu cele mai noi articole, iar dacă vrei să-ți surprinzi persoana iubită cu o vacanță în 2, află că pe Lajumate.ro găsești peste 1.500 de anunțuri cu vacanțe și oferte de cazare  în categoria dedicată,  dar și o categorie cu obiecte de colecție si antichități ce cuprinde peste 12.000 de oferte.

Îți recomandăm

Constituția din 1923 sau cea mai democratică lege fundamentală din Europa

România la 100 de ani de la Marea Unire

Consecințele unirii Basarabiei cu României

România la 100 de ani de la Marea Unire