Cum se îmbrăcau femeile acum 100 de ani

Publicat pe 22 ianuarie 2018.

Moda a fost dintotdeauna un domeniu fascinant, mai ales pentru că termenul de modă se aplică acelor persoane care se poartă în tendinţele vremii. De-a lungul timpului, moda a evoluat foarte mult, la fel şi interesul oamenilor pentru a fi în pas cu moda şi nu de modă veche, cum se spune.

În 1850 s-a vorbit pentru prima oară despre industria modei, atunci când s-au inventat primele maşini de cusut, până atunci hainele fiind cusute la mână.

De altfel, poetul Grigore Alexandrescu redă într-o scrisoare de la 1860, extrem de fidel, dar deloc măgulitor, cum erau îmbrăcate femeile din Focşani din înalta societate, acolo unde poetul era membru al Comisiei Centrale. „Boieroaicele, oricât de mărunte, nu făceau doi paşi prin oraş decât numai în trăsură. Prin colbul ori prin noroiul străzii târau rochii grele de catifea ori de tafta, iar la serate veneau, nefamiliarizate cu protocolul, în «robes de chambre» foarte bogate, iar în picioare cu papuci.

Pe cap aveau pălăria cea mai pariziană, ciorapii le erau rupţi. Horbota fină a pantalonilor tinerelor fete cădea peste ghete scâlciate. Puneau bijuterii peste tot: la urechi, uneori, degete, piept“, relatează Alexandrescu.  palaria

Lucrurile au evoluat însă câteva decenii mai târziu, când deja vorbim de reviste de modă cu apariţie săptămânală şi care aveau foarte multă căutare în rândul femeilor, pentru că le învăţa să se îmbrace. Astfel, la 1907, revista „Moda Nouă Ilustrată” pe luna octombrie amintea că Teatrul Naţional îşi redeschisese porţile, prilej pentru femei de a radia de frumuseţe prin toaletele fermecătoare.

Astfel, femeile erau sfătuite ca la teatru să vină îmbrăcate în funcţie de locurile care le aveau la spectacol: cele care aveau loc la lojă puteau îmbrăca o bluză de culoare deschisă şi vaporoasă, cu dantelă, pe când femeile care aveau loc la stal erau încurajate să poarte rochii lungi, eventual din catifea şi chiar postav.

Intră pe Lajumate.ro și vezi cele mai noi oferte cu haine pentru femei și bărbați  scoase la vânzare din toată România.

***România la 100 de ani de la Marea Unire

Lajumate.ro lansează  campania România la 100 de ani de la Marea Unire, pentru a marca Centenarul Marii Uniri, eveniment istoric care a dus la construirea României de astăzi.

Prin această campanie, Lajumate.ro își propune să aducă în casele românilor informații interesante despre România secolului trecut și despre schimbările prin care a trecut poporul român din 1918 până în prezent.

Vizitează blogul Lajumate.ro pentru a fi la curent cu cele mai noi articole, iar dacă vrei să vezi cele mai noi oferte cu articole vestimentare de vânzare, pe Lajumate.ro găsești peste 30.000 anunțuri, de asemenea găsești și o categorie cu obiecte de colecție si antichități ce cuprinde cu peste 12.000 de oferte.

haine 2

Despre Denisa Lazaride

A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București datorită pasiunii sale pentru scris și a curiozității sale despre lumea din spatele ecranului. A lucrat în televiziune timp de un an, unde și-a descoperit pasiunea legată de tot ce înseamnă vizual. A început în paralel un job de Asistent Social Media, unde a reușit să își clădească bazele spre un domeniu profesional mult mai creativ. În prezent, ocupă funcția de Social Media Specialist care reușește să îmbine atât pasiunea sa pentru vizual, cât și cea pentru scris. Scrierea de articole pentru acest blog este dată de pasiunea autorului pentru sustenabilitate, dar și datorită curiozității sale despre orice temă posibilă, LaJumate.ro reușind să ofere o gamă foarte largă de subiecte de interes.

Îți recomandăm

Constituția din 1923 sau cea mai democratică lege fundamentală din Europa

România la 100 de ani de la Marea Unire

Consecințele unirii Basarabiei cu României

România la 100 de ani de la Marea Unire