Angajatul și angajatorul modern: noi perspective la Timișoara HR Vibes
Publicat pe 08 aprilie 2019.Pe 28 Martie am fost prezenți la Timișoara HR Vibes, eveniment în cadrul căruia speakeri naționali și internaționali și-au propus să analizeze noile tendințe din industria HR.
Într-o eră în care resursa umană a devenit absolut necesară pentru succesul unei organizații, a apărut necesitatea de a găsi noi modele de business adaptate dorințelor angajatului modern, precum și îmbunătățirea proceselor curente.
Ce caută angajatorii în 2019
Printre aspectele dezbătute în cadrul conferinței, au fost menționate câteva aspecte importante căutate de recrutori în 2019: abilitățile de leadership, conștiința de sine și agilitatea în învățare. Pe de altă parte, dacă ne referim la angajatori, printre factorii motivaționali de care aceștia trebuie să țină cont se numără: susținerea talentelor, beneficiile salariale, comunicarea, focusul pe angajat, crearea unui mediu de lucru plăcut și a senzației de siguranță la locul de muncă.
Mai mult decât atât, numeroase companii aleg platforme prin care pot achiziționa pachete de beneficii pentru motivarea și recompensarea angajaților. Potrivit Managerului Regional Benefitonline.ro, Mihai Nedelcu, companiile care oferă cele mai multe beneficii sunt cele din domeniul Call Center / BPO, IT și Servicii.
De asemenea, într-un context al digitalizării, Aurelian Chitez – Sales Director Romanian Software, aduce în discuție importanța automatizării proceselor de lucru, afirmând că ‘În 2017, 57% din organizații își stocau datele în Cloud, iar 73% din companii și-au propus să își migreze procesele în Cloud în următorii 2 ani’.
În aceeași ordine de idei, digitalizarea a adus o schimbare drastică în comportamentul de învățare, mai ales atunci când ne referim la Generația Z. Așa cum afirmă și Tim Ackerman – Global Head of Talent Acquisition & Experience, în prezent vorbim despre un model de învățare informal, bazat pe consumul de informație din mediul digital.
În acest nou context, angajatul modern trebuie să fie motivat, agil în învățare, cu sete dezvoltare și, desigur, să se plieze pe obiectivele companiei. De cealaltă parte, în ceea ce privește angajatorul, se pune accent pe motivarea și recompensarea angajatului atât prin beneficii materiale, cât și prin comunicare, încurajare și susținerea talentului.